Zeita din intuneric

Din întuneric ai apărut ca un mister,

O lumină ce sclipea în depărtare,

Mă uitam la tine ca la o zeiță-n cer,

Fascinat de aura ta strălucitoare.

Cu cât te apropiai mai mult de mine,

Te vedeam mai clar, în toată slava ta,

Și sufletul tău plin de răni haine

A atins, în taină, chiar inima mea.

Am vrut atunci, din propria-mi durere,

Să-ți ostoiesc și eu rănile tale,

Să-ți dau în dar o șoaptă de putere,

Să ne clădim o singură cărare.

Zâmbetul tău cald, ca de zână blândă,

Îmi aduce-n trup o caldă înfiorare,

Mă pierd în privirea ta profundă,

În adâncul ochilor plini de mirare.

Atingerea ta ușoară, ca în vis,

Trezește în mine simțuri amorțite,

Iar mângâierea ta lentă mi-a deschis

Bătăi de inimă ce-au fost oprite.

Din întuneric tu m-ai readus la viață,

M-ai făcut să vreau, cu sufletul curat,

Să trăiesc din nou, să am o speranță,

Și să iubesc din tot sufletul, cu adevărat.

11.07.2026