Urma de ieri

Am venit rănit ca un animal,

Rătăcit în templul ancestral,

Nici nu mai știam ce să mai fac

În această lume fără leac.

M-au primit atunci fără întrebări,

Mi-au adus iubire din priviri,

Într-o zonă caldă, protectoare,

Unde siguranța nu mai moare.

Încet, durerea iese la iveală,

Cea dintâi, străveche, dă mândria jos,

Și-un fior puternic mă copleșește,

Iar în ochi plânsul pornește.

Celelalte răni, mult mai amare,

Erau greu de pus în adunare,

Dar odată ce-au ieșit la prag,

Lacrimile au curs în șirag.

A trebuit ca prietenii din jur

Să mă țină-n brațe prin suspin,

Să-mi arate sufletul lor pur,

Spiritul din greu să mi-l aline.

Un spațiu protector mi s-a oferit

În brațe calde, pline de candoare,

Liniștea în corp mi-a revenit,

Prin această simplă iubire vindecătoare.

Din animalul speriat de ieri,

Rămâne doar o urmă de dureri,

Privesc spre cer și mulțumesc deplin,

Pentru lumina ce-o primesc în sân.

11.07.2026