Adevărul e-ntunecat,
Nimic nu mai are rost,
Gândul mă bate neîncetat,
Mă simt un străin, un prost.
Cum să mă mai ridic acum
Din povestea asta grea?
Nu văd nimic pe-al meu drum,
Nici marea, nici steaua mea.
Soarele de mine se ascunde,
Culorile s-au stins demult,
În peisaje gri și mute,
Unde scrumul e tot ce ascult.
Dar mai există un fir, totuși,
De care mă țin cu ambele mâini,
Mă poartă spre niște uși,
Spre pragul unei alte pâini.
Respirația și scrisul fin
Sunt singura mea salvare,
Mă scot din acest chin,
Să merg spre o nouă zare.
29.02.2024